Sign In Sign-Up

Welcome!

Close

Would you like to make this site your homepage? It's fast and easy...

Yes, Please make this my home page!

No Thanks

  Don't show this to me again.

Close

Profeţiile din Cartea lui Isaiah

Cartea lui Isaiah a fost descoperită în peşterile de la Qumran de către un musulman dintr-un sat alăturat Betleemului, Muhammad Deib, care căuta o oaie pierdută; cartea se află astăzi în muzeul sulurilor din Ierusalim, vechimea ei a fost estimată la 2800 ani.

Câteva repere importante pentru timpurile noastre

Isaiah 60:4: 4Ridică-ţi ochii împrejur, şi priveşte: toţi se strâng şi vin spre tine! Fiii tăi vin de departe, şi fiicele tale sunt purtate pe braţe.
Isaiah 60:8: 8Cine sunt aceia care zboară ca nişte nori, ca nişte porumbei spre porumbarul lor? (sunt evreii care se întorc cu avioanele de călători in ţara natală)
Isaiah 60:10: 10 Fiii strainilor îţi vor zidi zidurile, şi împăraţii lor îţi vor sluji; căci te-am lovit în mânia Mea, dar, în îndurarea Mea, am milă de tine.
Isaiah 60:11: 11Porţile tale vor sta veşnic deschise, nu vor fi închise nici zi nici noapte, ca să lase să intre la tine bogăţia neamurilor, şi împăraţii lor cu alaiul lor
Isaiah 60:12: 12Căci neamul şi împărăţia care nu-ţi vor sluji, vor pieri, şi neamurile acelea vor fi în totul nimicite (ruinate).
Isaiah 61:5 Străinii vor sta şi vă vor paşte turmele, şi fiii străinului vor fi plugarii şi vierii voştri.

În concluzie putem rezuma astfel versetele din Isaiah:

1. Evreii se vor intoarce dintre toate neamurile duşi pe umerii / braţele porumbeilor (cu avioanele de calatori) - Isaiah 60:4,8;
2. Cetăţile lor vor fi reclădite de fiii străinilor (printre care şi mulţi români) (Isaiah 60:10).
3. Bogăţiile neamurilor se vor scurge spre Ierusalim si impăraţii pământului vor veni cu alaiul lor să slujească Ierusalimului (Isaiah 60:11).
4. Ţările care nu vor sprijini Israelul vor ajunge ruină (Isaiah 60:12).

Deja Afganistanul, Irakul si Libanul sunt ruina (2006), se prefigurează la orizont altele: Siria, Iran. Un mare semn a fost transformarea totală în ruine a Germaniei in timpul celui de al doilea razboi mondial. Din Isaiah 60:11 deducem ca Israelul încă nu şi-a atins apogeul dezvoltării sale.

Cyrus persanul a fost profeţit cu numele de către Isaiah cu 100 de ani inainte ca acesta să se fi născut precum şi faptul că va conduce imperiul persan eliberând pe evrei din robia babiloniană. Cyrus a distrus Babilonul într-o zi, deşi era o cetate uriaşă.

Mai departe Isaiah spune:

Isaiah 63:5: Mă uitam împrejur, şi nu era nimeni să M-ajute, şi Mă îngrozeam, dar nu era cine să Mă sprijinească; atunci braţul Meu Mi-a fost într-ajutor, şi urgia mea M-a sprijinit!
Isaiah:63:6 Am călcat astfel în picioare popoare în mânia Mea, le-am îmbătat în urgia Mea, şi le-am vărsat sângele pe pământ."
Isaiah 24:21 În ziua aceea, Domnul va pedepsi în cer oştirea de sus, iar pe pământ pe împăraţii pământului. Chiar si oamenii aflati in avioane sau nave cosmice care vor lupta impotriva Domnului Oştirilor vor fi nimiciti, unii in vazduh - piloţii avioanelor, alţii pe pamant).

Continuumul spaţiu - timp al cerului, care susţine avioanele inamice, va fi parţial anulat de Dumnezeu, o profeţie incredibilă si nemaiauzită:

Isaiah 34:4: Toată oştirea cerurilor piere, cerurile sunt făcute sul ca o carte, şi toată oştirea lor cade, cum cade frunza de viţă, cum cade frunza de smochin.

Cum s-ar putea interpreta aceste versete peste cateva sute de ani?

1. Europa şi SUA nu vor mai sprijini în viitor Israelul.

2. Evreii vor creşte mult în număr şi putere economică / militară pe actuala locaţie geografica extinsă intre Nil si Eufrat după cum a promis Dumnezeu lui Avraam (vezi Geneza). Locaţie extinsă  prin sâmgeroase războaie cu arabii.

3. La final multe popoare vor înconjura Israelul şi Ierusalimul din invidie pentru bogăţia / bunăstarea lor, moment care poate fi corelat cu Isaiah 63:15, însuşi D-zeu se va arăta şi-i va nimici in bătălia de la Armaghedon - Apocalipsa capitolul 19, când va fi a doua venire a lui Iisus şi răscumpărarea celor care au suferit martiraj in numele Sau (Apoc. 20:4). Cei care vor înconjura Israelul atunci vor fi vrednici de pieire fiindcă se spune, "dreptatea nu va fi cu ei".

Isaiah a profeţit că Nilul  se va preface în 7 pârâuri iar limbile de apă care inconjoară peninsula Sinai vor seca pentru a facilita întoarcerea ultimilor evrei sosiţi în Israel dinspre Africa (Isaiah 11:15: "Domnul va seca limba mării Egiptului, Îşi va ridica mâna asupra Râului în mânia Lui, îl va împărţi în şapte pâraie, aşa că îl vor putea trece încălţaţi"). Această profeţie încă nu s-a împlinit dar va fi un reper important pentru cercetătorii profeţiilor biblice.

Prin Isaiah ştim incă de acum 2800 de ani faptul că Pamantul e rotund - Isaiah 40:22: "El stă deasupra cercului pământului, şi locuitorii lui sunt ca nişte lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o mahramă subţire, şi le lăţeşte ca un cort, ca să locuiască în el". Galileo Galilei a fost ars pe rug de inchiziţia Evului Mediu când a afirmat mii de ani mai târziu acelaşi lucru.

Un musulman în urma lecturării cărţii lui Isaiah a realizat faptul că luptă contra unui D-zeu care spre deosebire de al său îşi duce planurile la indeplinire, indiferent cate popoare s-ar împotrivi. Acest fost musulman, creştinat între timp a lăsat această mărturie, o puteţi citi făcând un clic pe link-ul  http://www.biblia.3x.ro/walid.html

Profetiile din Cartea lui Zaharia

    In Zaharia capitolul 11 sunt prorocite următoarele evenimente istorice care deja au avut loc: venirea lui Irod, "păstorul de nimic", vânzarea lui Iisus pe 30 arginti, aruncarea celor 30 de arginţi de către Iuda în templu, în faţa cărturarilor care ulterior au cumparat cu ei un ogor de la un olar, străpungerea lui Iisus pe cruce şi rănile Sale din mâini, pieirea a 2 treimi din evrei – romanii au omorât 1,3 mil de evrei, în anul 70 e.n., restabilirea lui Israel dintre popoare (anul 1948). Probabiblitatea matematica spune ca exista o sansa echivalenta cu 10 la puterea 17 ca un singur om să poată îndeplini toate aceste profeţii. Si totusi, au fost împlinite de Isus, conform evangheliilor.

Zaharia capitolul 11:

1Deschide-ţi porţile, Libanule, ca să-ţi mănânce focul cedrii!

Zah 10.10;

2Vaită-te, chiparosule, căci cedrul a căzut, şi cei falnici sunt nimiciţi! Văitaţi-vă, stejari din Basan, căci pădurea cea nepătrunsă a fost dată jos!

Isa 32.19;

3Păstorii scot strigăte de jale, pentru că li s-a nimicit fala; puii de lei mugesc, căci desişul Iordanului este nimicit.

4Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul meu: "Paşte oile de tăiat!

Zah 11.7;

5Căci cei ce le cumpără le taie şi nu se simt vinovaţi. Şi cel ce le vinde zice: Binecuvântat să fie Domnul, căci mă îmbogăţesc! Şi păstorii lor nu le cruţă.

Ier 2.3;Ier 50.7;Deut 29.19;Osea 12.8;

6Căci nu mai am milă de locuitorii ţării, - zice Domnul: Ci iată, dau pe oameni, pe unii în mâinile altora şi în mâinile împăratului lor; ei vor pustii ţara, şi n-o vor izbăvi din mâinile lor.

7Atunci M-am apucat să pasc oile de tăiat, în adevăr cele mai ticăloase din turmă. Am luat două toiege: pe unul l-am numit Îndurare, iar pe celălalt l-am numit Legământ. Şi am păscut oile.

Zah 11.5;Ţef 3.12;Mat 12.8;

8Am nimicit cu desăvârşire pe cei trei păstori într-o lună: sufletul Meu nu-i mai răbda, şi se scârbise şi sufletul lor de Mine.

Osea 5.7;

9Şi am zis: Nu vă mai pot paşte! Cea care are să moară, să moară, cea care are să piară să piară, şi cele ce mai rămân, să se mănânce unele pe altele!

Ier 15.2;Ier 43.11;

10Mi-am luat toiagul Îndurare, şi l-am rupt, ca să rup legământul Meu, pe care-l încheiasem cu toate popoarele.

11Şi când s-a rupt în ziua aceea, nenorocitele acelea de oi, care au luat seama la Mine, au cunoscut astfel că acesta era Cuvântul Domnului.

Ţef 3.12;Zah 11.7;

12Eu le-am zis: Dacă găsiţi cu cale, daţi-Mi plata; dacă nu, nu Mi-o daţi! Şi Mi-au cântărit, ca plată, trei zeci de arginţi.

Mat 26.15;Ex 21.32;

13Dar Domnul Mi-a zis: Aruncă olarului preţul acesta scump, cu care M-au preţuit! Şi am luat cei trei zeci de arginţi, şi i-am aruncat în casa Domnului, pentru olar.

Mat 27.9-10;

14Apoi Mi-am rupt al doilea toiag Legământ, ca să rup frăţia dintre Iuda şi Israel.

15Domnul mi-a zis: Ia şi uneltele unui păstor nebun!

Ezec 34.2-4;

16Căci iată că voi ridica în ţară un păstor, căruia nu-i va păsa de oile care pier; nu se va duce să caute pe cele mai tinere, nu va vindeca pe cele rănite, nu va îngriji de cele sănătoase; ci va mânca din carnea celor mai grase, şi nu le va mai lăsa decât copitele!

17Vai de păstorul de nimic, care îşi părăseşte oile! Să cadă sabia pe braţul lui şi pe ochiul lui cel drept! Să i se usuce braţul de tot, şi să i se stingă ochiul drept!

Zaharia 13:6
Şi dacă-l va întreba cineva: De unde vin aceste răni pe care le ai la mâini? el va răspunde: În casa celor ce mă iubeau le-am primit.

Capitotul 14 din Zaharia prevesteste lucruri viitoate groaznice:

"Le va putrezi carnea stând încă în picioare, le vor putrezi ochii în găurile lor, şi le va putrezi limba în gură...Aceeaşi urgie va lovi şi caii, catârii, cămilele, măgarii, şi toate vitele care vor fi în taberele acelea.") Cam cum se vor implini astea? Capitolul 11 si 12 s-au implinit deja intocmai.

Din Zaharia capitotlul 14 (cititi-l tot)

12Dar iată că urgia cu care va lovi Domnul pe toate popoarele, care vor lupta împotriva Ierusalimului. Le va putrezi carnea stând încă în picioare, le vor putrezi ochii în găurile lor, şi le va putrezi limba în gură.

13În ziua aceea, Domnul va trimite o mare învălmăşeală în ei; unul va apuca mâna altuia, şi vor ridica mâna unii asupra altora.

1Sam 14.15-20;Jud 7.22;2Cron 20.23;Ezec 38.21;

14Iuda va lupta şi el în Ierusalim, şi vor strânge bogăţiile tuturor neamurilor de primprejur, aurul, argintul şi haine foarte multe.

Ezec 39.10-17;

15Aceeaşi urgie va lovi şi caii, catârii, cămilele, măgarii, şi toate vitele care vor fi în taberele acelea.

USA are ca ultimă soluţie la extremismul musulman bombardarea Iranului cu mini-bombe nucleare dar si a altor ţări nedemocratice care periclitează securitatea mondială. Fie că americanii fură sau nu petrol din Irak, Irak-ul si Afganistanul erau de multă vreme intr-un mare derapaj economic, social si politic. Cineva trebuia să acţioneze într-un fel.

După ce Hiroshima a fost bombardată nuclear, cei care se aflau aproape de punctul zero  şi au privit flacăra exploziilor li s-au distrus ochii in cap si au orbit în câteva ore (cataractă post iradiere), deasemenea trupul lor a devenit carne vie din cauza gravelor arsuri, iar cei care s-au aflat in punctul zero (ground zero - exact sub locul unde a explodat bomba, explozie care a avut loc la circa 500 m înălţime de sol) s-au topit si a ramas doar o umbra pe asfalt.

Zaharia spune că la fel li se va întâmpla şi animalelor, cai, camile, măgari (deci e clar, nu va fi o boala, bolile nu ataca simultant oameni si animale de oice fel).

Israel nu are bombardiere cu rază lungă de acţiune dar deţine 100-120 rachete cu focos nuclear capabile să atingă Iranul. E o chestiune de timp până când USA sau Israel vor lovi nuclear Iranul împlinind acea groaznică profeţie ("Le va putrezi carnea stând încă în picioare, le vor putrezi ochii în găurile lor, şi le va putrezi limba în gură...Aceeaşi urgie va lovi şi caii, catârii, cămilele, măgarii, şi toate vitele care vor fi în taberele acelea"). Orice ţară ameninţată cu ştergerea de pe hartă de către o altă ţară, ar acţiona la fel, si ar fi legitim să o facă.

Poate vă întrebaţi în cazul în care aţi văzut Fahrenheit 9/11 cum a reuşit să câştige Bush Jr. de două ori alegerile într-un mod atât de controversat (a doua oara, în 2004, J. Kerry s-a declarat învins în mod misterios înainte de a se termina numărătoarea voturilor, iar prima dată în 2000, negrii au fost impiedicaţi să voteze în mai multe state, fratele lui Bush a dat un numar măsluit de voturi favorabile lui Bush din statul Florida unde el, fratele, era şi mai este guvernator - 2006). Dacă toate acestea sunt adevarate, răspunsul e in spatele acestei fraze rostită de Bush: "of course, I`m a warrior president". O trăsătură de caracter de care D-zeu a ţinut seama. Am putea spune că D-zeu l-a ajutat pe Bush prin orice mijloace pentru poporul său, Israelul. Bush şi cei care vor veni după el vor face ce a făcut Cyrus mai demult pentru evrei. Bush, deşi poate e un mare corupt, pozează în conservator religios şi e suspect de devotat poporului evreu, împreuna cu tot staff-ul său. Istoria arată, începând cu împăratul Constantin Cel Mare, faptul că cei care il marturisesc pe adevaratul D-zeu, măcar şi din buze, sunt victorioşi împotriva celorlalti care nu-L cunosc pe adevaratul D-zeu.

Profeţiile din Cartea lui Daniel (preluat de pe www.Crestinul.ro)

Întreaga Biblie poate fi asemănată cu o oglindă plimbată asupra istoriei omenirii. Reciproca este valabilă, căci întreaga istorie umană poate fi desprinsă din conţinutul profetic aşezat în cele 66 de cărţi ale Bibliei.

Cartea lui Daniel poate fi numită pe drept cheia descifrării mesajelor profetice. Cadranul unui ceas n-ar fi de nici un folos fără ajutorul limbilor indicatoare. Tot aşa, cartea lui Daniel este pentru întregul Scripturii, indicatorul care ne ajută să ne orientăm în succesiunea de evenimente consemnate în profeţii.

Din cauza conţinutului ei extraordinar, cartea lui Daniel a fost contestată de toţi cei care au combătut Biblia şi credinţa creştină. Criticii ei înfierbîntaţi au prezentat-o drept un fals istoric produs cel mai devreme prin jurul anului 164 î.Cr. cu scopul de a-i întări în credinţă pe evreii care treceau prin vremuri grele sub conducerea Macabeilor.

Descoperirea manuscriselor de la Marea Moartă a redus la tăcere aceste critici. Pentru creştini, lucrurile erau clare chiar şi înainte de aceste descoperiri, în afara dovezilor conţinute chiar în textul cărţii, despre Daniel a mai scris şi Ezechiel, care-l aşează în rîndul sfinţilor poporului evreu, numindu-l: „un om neprihănit" şi „un om foarte înţelept" (Ezecniel l:19-20; 28:3) Nimeni nu s-a îndoit vreodată că Ezechiel a trăit în vremea cînd ni se spune că a trăit, ori el îl aminteşte pe Daniel ca pe un contemporan al său aflat încă în viaţă.

Cea mai mare dovadă despre veridicitatea conţinutului cărţii lui Daniel vine însă din partea Domnului Isus care citează din cartea profetului de trei ori în cuprinsul cuvântării Sale din Matei 24. În versetul 15, El citează Daniel 8:13; 9:27; 11:31; 12:11; indicîndu-le ucenicilor semnele care-i vor anunţa că e timpul să fugă din Ierusalim („De aceea, cînd veţi vedea "urîciunea pustiirii", despre care a vorbit proorocul Daniel, „aşezată în locul sfînt" - cine citeşte să înţeleagă! -...”)

În versetul 21, El descrie venirea „Necazului cel mare" citînd din Daniel 12:1: „Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n- a fost niciodată de la întemeierea lumii pînă acum şi nici nu va mai fi".

Apoi, în versetul 30, El descrie cea de a doua venire a Sa folosind textul din Daniel 7:13: „Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului...”

Mai mult decît atît, în cel mai solemn moment din cadrul procesului religios la care a fost supus, în ceasul în care Marele Preot l-a întrebat categoric: „Te jur pe Dumnezeul cel viu să ne spui dacă eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu". Domnul Isus i-a răspuns cu acelaşi text din Daniel 7:13, 14: „Da, sînt. Ba mai mult, vă spun de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezînd la dreapta puterii lui Dumnezeu, şi venind pe norii cerului" (Matei 26:63-64).

Domnul Isus îl prezintă pe Daniel drept „un crainic al lucrurilor viitoare" confirmînd ceea ce scrisese însuşi Daniel despre cartea sa: „Tu însă Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea, pînă la vremea sfîrşitului. Atunci mulţi o vor citi şi cunoştinţa va creşte" (Dan. 12:4). La venirea Sa Domnul Isus a proclamat începutul acestei „vremi a sfîrşitului", a ridicat pecetea de pe cartea lui Daniel şi a declarat emfatic: (De acum) „Cine citeşte să înţeleagă" (Matei 24:15).

Acestei înţelegeri îi dedicăm rîndurile care urmează.

Titlul: Cartea poartă numele autorului ei: Daniel, care se poate traduce prin „Dumnezeu este judecătorul".

Autorul: Deşi pare surprinzător, ştim foarte puţine lucruri despre acest om extraordinar.

(1). Ca tînăr, a fost dus ca rob din Israel la Babilon, în robie a hotărît să nu-şi piardă specificul naţional evreiesc, refuzînd să „se spurce mîncînd din bucatele aduse de la masa împăratului" (Dan. 1:8). Pus în şcoală, a dat curînd dovadă de o înţelepciune cu totul ieşită din comun, dar mai ales s-a evidenţiat prin capacitatea supranaturală de a pătrunde în lumea lui Dumnezeu şi de a primi tălmăciri pentru vise şi vedenii.

(2). În urma simpatiei de care s-a bucurat din partea lui Nebucadneţar, a fost promovat în cele mai înalte dregătorii imperiale. Şi acolo însă şi-a păstrat dorinţa de a trăi ca un evreu cucernic. Din această cauză, la vîrsta de 70-75 de ani a fost aruncat într-o groapă cu lei, din care Dumnezeu l-a scăpat în chip miraculos. Caracterul său integru şi apartenenţa lui la lumea supraomenească a revelaţiei divine, l-au ajutat să plutească asemenea unei corăbii peste talazurile frămîntate ale istoriei.

Monarhii lumi s-au succedat unul după altul: Nebucadneţar a fost urmat de Belşaţar, iar apoi Babilonul a căzut în stăpînirea lui Dariu, medul şi a lui Cir, persanul. Simpatizat de toţi aceştia, Daniel a rămas mereu la curtea împărătească, hărăzit de Dumnezeu să fie un fel de „crainic dumnezeiesc" pe lîngă curţile imperiale ale pămîntului. La ceas de cumpănă, el a fost, asemenea poporului ales din care a făcut parte, un fel de conştiinţă cosmică şi de „lumină a neamurilor".

A murit la Susa, probabil de bătrîneţe, la 90-94 de ani.

Contextul scrierii: Unul dintre motivele pentru care cartea lui Daniel a fost contestată este şi conţinutul supranatural al celor scrise de el. Vise, vedenii, tălmăciri, izbăviri miraculoase din foc sau din gura leilor, apariţii angelice sînt întrepătrunse într-o ţesătură densă şi imposibil de separat.

De fapt există un motiv foarte întemeiat pentru care factorul supranatural este atît de proeminent în această carte, în vremea aceea Israelul se afla în captivitate. Ierusalimul se găsea în ruină. Chiar şi Templul - ultima speranţă a evreilor - fusese ras de pe faţa pămîntului. Într-un fel, Iehova, Dumnezeul evreilor se dovedise mai slab decît dumnezeii Babilonului! Bel-Merodah îl învinsese pe Iehova, sau cel puţin aşa le plăcea să creadă celor din păgînul imperiu. Şi tot aşa erau înclinaţi să creadă şi evreii. Reîntoarcerea şi refacerea păreau imposibile. Nimeni nu credea în spusele lui Ieremia care estimase durata robiei la numai 70 de ani. La urma urmei, de ce s-ar ţine Dumnezeu de această promisiune dacă nu s-a ţinut de promisiunile făcute lui David şi Solomon?!

Lucrările supranaturale relatate de Daniel au fost tocmai nişte răspunsuri date unor astfel de gînduri. Ele au avut caracterul unor semne venite din partea lui Iehova şi adresate lui Israel şi neamurilor deopotrivă.

Atunci cînd Dumnezeu a transferat dreptul de instrument al suveranităţii Sale de la Israel şi l-a dăruit lui Nebucadneţar, El l-a ridicat pe evreul Daniel şi l-a aşezat la curtea regală Babiloneană pentru ca prin buzele lui şi prin acţiunile lui să-l înveţe pe Nebucadneţar despre necesitatea supunerii înaintea Celui Atotputernic, încetînd să mai vorbească la Ierusalim, Dumnezeu şi-a plasat solul la curtea marilor imperii ale lumii, dovedind neamurilor că El există şi că are ultimul cuvînt în desfăşurarea evenimentelor istoriei lumii. În acelaşi timp, prin activitatea lui Daniel, Dumnezeu a dovedit evreilor că El continuă să le fie un Dumnezeu „de aproape", gată să le asigure supravieţuirea şi în stare să-i elibereze şi acum din robie tot aşa cum a făcut-o şi atunci cînd i-a scos din ţara Egiptului.

Conţinutul cărţii: Cartea lui Daniel este plină de întîmplări în care supranaturalul invadează lumea obişnuită şi schimbă cursul istoriei. A fost vremea cînd poporul lui Dumnezeu a avut nevoie de o revelaţie deosebită, cu puternice implicaţii în desfăşurarea ulterioară a istoriei.

Cea mai bună dovadă că aceste evenimente supranaturale s-au petrecut întocmai şi nu au fost produsul fabulaţiei o constituie chiar transformarea uluitoare pe care ele le-au produs asupra poporului evreu.

Pe durata robiei, evreii şi-au schimbat total atitudinea religioasă, devenind dintr-un popor înclinat spre idolatrie, un popor cu o credinţă monoteistă mai tare decît granitul. Cei plecaţi în robie s-au aflat acolo din cauza celor aproximativ 500 de ani de cochetărie cu idolii neamurilor învecinate. În numai 70 de ani petrecuţi în captivitate, Dumnezeu i-a „curăţit" pe evrei în cuptorul mîniei Lui şi i-a scos de acolo vindecaţi pentru vecie. Nu mulţimea idolilor din Babilon i-a schimbat pe evrei, ci tocmai acele manifestări dumnezeieşti supranaturale amintite în cartea profetului Daniel.

De la Ezechiel ştim că Daniel devenise celebru chiar fiind încă în viaţă. Şi cum s-ar fi putut să fie altfel după întîmplări ca cele relatate în capitolele 2 şi 3 ale cărţii sale? Ba încă sub influenţa lui Daniel, Nebucadneţar emisese şi celebrele lui proclamaţii către toate popoarele din Imperiu în care recunoştea suveranitatea Dumnezeului evreilor (cap.4). Asemenea lucruri nu puteau să-i lase indiferenţi pe cei din Israel. Cu o nouă şi arzătoare dorinţă, ei s-au aplecat asupra scrierilor profetice ale lui Ieremia („în anul dintîi al domniei lui, eu, Daniel, om văzut din cărţi că trebuiau să treacă 70 de ani pentru dărîmăturile Ierusalimului, după numărul anilor despre care vorbise Domnul către proorocul Ieremia" - cap.9:2), şi ale lui Isaia. Acesta vorbise nu numai despre căderea viitoare a Babilonului, dar pomenise pe nume chiar şi pe cel ce avea să dea decretul de reîntoarcere a iudeilor în Canaan şi de rezidire a templului din Ierusalim: Cir persanul (Isaia 45 şi 46).

Cum trebuie să fi trăit evreii toate aceste evenimente? Cum trebuie să se fi uimit ei văzîndu-le prinzînd viaţă chiar sub ochii lor? Experienţele din aceşti 70 de ani de evenimente supranaturale explică spulberarea îndoielilor şi rătăcirilor lor şi transformarea lor într-un popor cu o adorare totală, unică şi definitivă pentru Iehova.

Aranjarea cărţii este foarte clară: primele 6 capitole sînt istorice, iar ultimele 6 capitole sînt profetice.

Mesajul cărţii: Scopul cărţii exprimat în mesajul ei central este expus în cuvintele repetate emfatic de trei ori în cuprinsul capitolului 4 (4:17, 25, 32): „Ca să ştie cei vii că Cel Prea înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui îi place". Este semnificativ că acest mesaj este făcut să ajungă la noi prin gura smeritului Nebucadneţar, „capul" de aur şi cel dintîi suveran mondial din acesta „vreme a neamurilor".

O altă caracteristică izbitoare a acestei cărţi este aceea că ea este scrisă în două limbi. De la capitolul 2:4 pînă la capitolul 7 este scrisă în limba aramaică. Restul textului este scris însă în limba ebraică. Are faptul acesta vreo semnificaţie? Noi credem că da.

Există o corespondenţă extraordinară între visul dat de Dumnezeu lui Nebucadneţar (cap.2) şi prima vedenie a lui Daniel (cap.7). Amîndouă ne trasează cursul general al istoriei din „vremea neamurilor". Celelalte vedenii ale lui Daniel privesc înspre viitor mai ales din punct de vedere al poporului Israel. Spre a le separa de restul, capitolele de la 2 la 7 sînt scrise în aramaică, limba care se vorbea atunci în instituţiile comerciale şi diplomatice ale lumii. Această schimbare, de la limba ebraică din debutul cărţii, la limba aramaică din mijlocul ei şi apoi întoarcerea la limba ebraică ilustrează schimbarea accentului pe care Dumnezeu îl va pune în istoria lumii şi mai spune ceva, şi anume, că Dumnezeu a dat lumii acces numai la planul general al vremurilor, păstrînd doar pentru cei ce ştiau limba evreilor detaliile lui semnificative.

În plus, folosirea ambelor limbi este încă o dovadă că Daniel şi-a scris cartea tocmai în acea vreme. Înainte de vremea robiei, evreii n-ar fi înţeles aramaică (vezi 2 Regi 18:26), iar după robia babiloneană, ei n-ar mai fi înţeles ebraica, deoarece încetaseră să o mai folosească (vezi Neemia 8:8). Numai şi numai în perioada de timp în care a trăit Daniel, evreii au cunoscut amîndouă limbile amintite.

Dumnezeu a aşezat chiar în cuprinsul cărţii dovada datei evenimentelor anunţate de autorul acestei scrieri. Astfel, El i-a redus la tăcere pe cei care vor să-i conteste valabilitatea, pentru că de fapt nu vor să-i primească mesajul.

Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Pentru studiul nostru, cel mai important este felul în care Domnul Isus îl remarcă pe profetul Daniel drept un crainic al lucrurilor viitoare (Matei 24:15-16). Datele prezentate în cartea lui Daniel sînt într-atît de exacte şi de clare încît mai marii iudeilor au interzis cu desăvîrşire studierea lor, ca nu cumva poporul să priceapă că Isus a fost într-adevăr „Unsul-Mesia".

Mulţi alţi critici au susţinut cu încăpăţînare că amănuntele istorice au fost adăugate mult mai tîrziu în cartea lui Daniel de către preoţi. Descoperirile de la Marea Moartă (între altele şi o copie a cărţii lui Daniel) au dovedit însă zdrobitor de clar că textul profetic din care a citat Domnul Isus a existat exact în forma de azi cu sute de ani înainte de era creştină.

Cartea lui Daniel este cheia profetică a Bibliei. Imaginea ei se reflectă simetric în cartea Apocalipsei. Cele mai importante pasaje profetice ale cărţii sînt visele profetice ale lui Nebucadneţar din capitolul 2 şi vedenia despre „cele şaptezeci de săptămîni" din capitolul 9.

Visul lui Nebucadneţar din capitolul 2 schiţează istoria împărăţiilor lumii şi are un interes deosebit pentru neamuri. Vedenia lui Daniel din capitolul 9 este o profeţie privitoare la Israel şi la evenimentele cheie prin care va trece acesta.

Visul lui Nebucadneţar

Niciodată nu a visat un muritor un vis mai epocal decît acesta. Împreună cu vedenia lui Daniel din cap.7 (care reia tema cap.2 şi o lămureşte în detaliu), acest pasaj anunţă că Dumnezeu s-a hotărît să renunţe pentru un timp la importanţa preponderentă pe care a jucat-o în istorie divină Israelul şi să aducă în scenă "Vremea neamurilor", pomenite de Domnul Isus în Luca 21:24.

Lui Nebucadneţar, preocupat de „ce se va întîmpla în vremurile de pe urmă" (Dan. 2:28), Dumnezeu îi descoperă în vis succesiunea de puteri mondiale care se va desfăşura pe pămînt începînd cu Imperiul lui şi pînă la venirea împărăţiei „care va dăinui veşnic" (Dan. 2:44.) Această ultimă împărăţie pe care Dumnezeu o va aduce pe pămînt va fi instaurată fără ajutorul vreunei mîini" şi va acoperi întreg pămîntul (Dan. 2:34, 35, 45).

Cei dintîi creştini au cunoscut şi ei aceste profeţii din cartea lui Daniel şi le-au dat o interpretare foarte precisă. Iată ce scria Hippolytus, care a trăit între anii 160-236 după Cristos şi a fost unul dintre ucenicii lui Irineu, socotit la rîndul său ca unul dintre cei patru mari teologi ai vremii sale:

„Capul de aur al Chipului, ca şi leul corespunzător arată Imperiul Babilonian; pieptul şi braţele de argint împreună cu simbolul ursului din cap.7 sînt Imperiul Mezilor şi Perşilor; pîntecele şi coapsele de aramă împreună cu pardosul (leopardul) îi arată pe Greci, care au deţinut supremaţia începînd cu vremea lui Alexandru Macedon; picioarele de fier ca şi fiara „nespus de grozav de înspăimîntătoare şi de puternică" îi arăta pe Romani, care sînt în fruntea lumii în vremea de azi; picioarele parte de fier şi parte de lut, ca şi cele zece coarne, sînt simboluri pentru zece împărăţii care nu s-au ridicat încă; celălalt corn mai mic care s-a ridicat dintre cele zece îl arată pe Anticrist; piatra care loveşte Chipul şi aduce Judecata asupra întregului pămînt este Cristos". („Tretise on Crist and Antichrist" - Ante-Nicene Fathers, Volumul V, pag.210, par.28)

Partea de profeţie care se împlinise deja le era foarte clară primilor creştini. Ei şi-au dat seama chiar şi că în perimetru Imperiului Roman se vor mai defini încă alte zece forme de guvernămînt, aliate într-o formă de stăpînire comună, care îi va face loc Anticristului şi că Cristos, la cea de a doua venire a Sa, va pune capăt „vremii neamurilor", instaurînd chiar aici pe pămînt împărăţia neprihănirii. Cei dintîi creştini nădăjduiau încă de pe atunci în venirea împărăţiei. Nu este de mirare, căci însuşi Domnul îi învăţase să se roage spunînd: „Vie împărăţia Ta" (Mat. 6:10).

Revenind la secvenţele visului lui Nebucadneţar şi la tălmăcirea pe care i-o oferea Daniel ajungem să privim la o veritabilă perspectivă a istoriei. Iat-o:

Imperiul Babilonian - a fost instalat la putere începînd cu anul 604 înainte de Cristos, prin venirea lui Nebucadneţar la putere, ca un urmaş al lui Nebopolasar. Acest imperiu a fost supranumit: „Un Imperiu de Aur, într-o epocă de aur". Realizările militare, economice şi edilitare din Imperiu au depăşit fără termen de comparaţie tot ceea ce omenirea văzuse pînă la vremea aceea. Ca oraş, Babilonul era o minunăţie a lumii. Zidurile lui erau întinse pe un perimetru de 90 de km cu fiecare latură lungă de 23 de km, înalt de 70-100 de metri şi gros de 25 de metri. În interiorul oraşului existau provizii suficiente pentru a supravieţui unui eventual asediu pe o durată de 20 de ani. Rîul Eufrat fusese deviat printre doi pereţi dubli ai oraşului şi asigura alimentarea cu apa necesară. Nebucadneţar adunase în Babilon cantităţi uriaşe de aur: clădise temple aurite, statui de aur şi el însuşi domnea pe un uriaş tron turnat din aur. Babilonul devenise un simbol al puterii omeneşti şi al trăirii fără Dumnezeu.

Ca simbol profetic întîlnit de multe ori în profeţii, Babilonul reprezintă încercarea oamenilor de a se descurca fără Dumnezeu, sistemul din care este exclusă închinarea la Dumnezeu şi în care omenirea este organizată într-o societate suficientă de sine. În judecata lui Dumnezeu, un astfel de sistem nu trebuie să dăinuiască. Chiar dacă el nu-şi găseşte un rival pe pămînt de care să se teamă, Dumnezeu însuşi se ridică împotriva lui şi-l sorteşte pieirii. Într-un text din Isaia (45:1) ni se spune cum Dumnezeu l-a ridicat pe Cir-persanul şi cum l-a ajutat în chip providenţial să distrugă Babilonul, înlesnindu-i pătrunderea în cetate prin nişte „porţi, care să nu se mai închidă". Istoria ne spune că aşa a şi fost. Acest Cirus-persanul a fost ajutat să asedieze Babilonul de Dariu-medul, un unchi bătrîn al lui Cir. Ei au plănuit ca în ajunul unei mari sărbători din Babilon, cînd populaţia oraşului se îmbăta de bucurie, să devieze într-o depresiune apele Eufratului şi să pătrundă prin albia goală a rîului, pe sub zidul cetăţii, între cele două ziduri ale fortificaţiei. Totul ar fi rămas însă zadarnic, dacă „cineva" n-ar fi uitat tocmai în seara aceea să închidă porţile de fier dinspre interiorul cetăţii. Dumnezeu hotărîse ca falnicul Babilon să devină „ca Sodoma şi Gomora", un loc în care nu va mai fi niciodată popor, ci îl vor locui fiarele pustiei şi-l vor bîntui stafiile (Isaia 13:19- 22). Despre căderea Babilonului (în 538 î.Cr.) mai vorbise şi Ieremia (Ieremia 50:1-3, 8-9, 14-16, 22-25; 51:1-4, 56-57) cu aproape 80 de ani înainte să se întîmple. Amănunte despre luarea Babilonului găsim şi în cartea lui Daniel, în capitolul 5:1-31.

Urmaşul lui Nebucadneţar, numit de Daniel: Belşaţar, n-a învăţat nimic din experienţele tatălui său şi a fost înlăturat de la tron de însuşi Dumnezeu, care-i cîntărise în balanţa dreptăţii Sale şi-l găsise uşor (Dan. 5:22-28). Căderea Babilonului a devenit sinonimă cu înfrîngerea celor ce se ridică împotriva lui Dumnezeu, formînd un sistem prosper pentru o vreme, mîndru şi arogant în înfăţişare, dar gol şi ignorant în esenţă. Cartea Apocalipsei ne prezintă căderea unui alt Babilon, Babilonul cei mare. Numirea aceasta este simbolică bineînţeles şi face aluzie la asemănările care vor exista între societatea viitorului, în timpul lui Anticrist şi Babilonul istoric. Citiţi în acest sens Apocalipsa 18:1-24. Concluziile acestui fragment din planul profetic revelat sînt multe. Noi ne mărginim să enumerăm doar cîteva:

(1) Dumnezeu face ce vrea în istoria lumii (subliniată de trei ori în Dan. 4:17, 25, 32).

(2) Dumnezeu poate îngădui pentru o vreme nebunia oamenilor.

(3) Mîndria merge înaintea căderii.

(4) Oamenii nu învaţă din experienţa trecutului.

(5) Bogăţia şi slava lumii sînt puse în cîntarul divin şi fiecare îşi va primi răsplata.

Imperiul Medo-Persan - a luat fiinţă în 538 î.Cr. şi a durat 200 de ani, pînă cînd a apărut pe scena lumii Alexandru Macedon în 331 î.Cr. Despre felul în care a căzut Babilonul în mîinile medo-perşilor găsim scris în Daniel cap.5 (în special v.30-31). După cum se vede din citirea textului, căderea Babilonului a fost hotărîtă de însuşi Dumnezeu care o anunţase de altfel cu aproximativ 100 de ani înainte prin Isaia (13:17-18). Urmaşul lui Nebucadneţar n-a priceput nimic din experienţa marelui împărat (Daniel 5:18-22) şi a trebuit să fie scos din scena istoriei. În visul lui Nebucadneţar, imperiul Medo-persan corespunde „pieptului şi braţelor de argint" (2:32), iar în vedeniile lui Daniel, el este asemănat cu „un urs care stătea într-o rînă şi avea trei coaste în gură între dinţi" (7:5), dar şi cu berbecele din Dan. 8:1-4, 20). Aceste descrieri s-au potrivit întocmai cu caracteristicile acestui imperiu în care au fost introduse sisteme de taxare draconice şi care şi-a întins cuceririle dincolo de Egipt şi pînă la graniţele Greciei.

Importanţa profetică a imperiului Medo-Persan. Fără îndoială că evenimentul cel mai extraordinar a fost împlinirea absolut exactă a profeţiei făcută despre apariţia şi rolul împăratului persan Cir. Cu aproximativ 100 de ani înainte, Dumnezeu anunţase prin Isaia şi numele acestui împărat şi lucrarea pe care o va împlini acesta: să dea voie evreilor să se întoarcă în patria lor (Isaia 45:1-13). Pe cînd slujea la curtea împăratului Dariu, Daniel „a văzut din cărţi" că s-au împlinit datele anunţate de profetul Ieremia (25:11) despre robia evreilor şi împreună cu mai marii poporului iudeu s-au înfăţişat înaintea împăratului purtînd în mîini sulul profeţiei lui Isaia. Impresionat de cele citite, Cir s-a pus imediat pe lucru şi Ezra ne povesteşte despre hotărîrea luată de el (Ezra l: l -11).

După 200 de ani de dominare, Imperiul Medo-Persan s-a prăbuşit încercînd să cucerească Grecia. În planul lui Dumnezeu, venise vremea lui Alexandru Macedon. În bătălia de la Arabela (331 î.Cr.) deşi copleşiţi numeric, proporţia a fost se pare de unul la douăzeci în favoarea Medo-Persanilor, Grecii au obţinut o victorie zdrobitoare. Împăratul medo-persan a încercat zadarnic să-şi regrupeze trupele într-o retragere strategică. „Pardosul" grec (leopardul este cea mai rapidă dintre feline) nu le-a dat nici un timp de răgaz, ci i-a urmărit peste tot cu o iuţime nemaiîntîlnită în istorie. Pas cu pas, imperiul medo-persan a dispărut, lăsîndu-i loc lui Alexandru să se întindă „pînă la marginile pămîntului" (Daniel 8:5).

Imperiul Grecesc - este asemănat în visul lui Nebucadneţar cu „pîntecele şi coapsele de aramă" (Daniel 2:32). Imaginea a fost cum nu se poate mai nimerită, deoarece grecii au fost primii în istoria lumii care au purtat în afara hainelor obişnuite echipament de război făcut din aramă. Despre soldaţii greci se spunea că sînt „de aramă". Coiful, platoşele, şi scutul le-au dat grecilor avantaje nete şi i-au ajutat să înfrîngă oşti care-i depăşeau cu mult din punct de vedere numeric. Comandantul lor, Alexandru, a fost un geniu militar. Nimeni nu i-a putut sta împotrivă. El a cucerit tot ceea ce putea fi cucerit în vremea aceea, iar după aceea, istoricii spun, a izbucnit în plîns, pentru că nu putea merge mai departe.

Succesul l-a găsit pe Alexandru Macedon foarte repede. La nici treizeci de ani avea deja o putere incomensurabilă. El a trăit însă ca un smintit în beţii şi în serbări în care era proclamat una cu zeii. De fapt, chiar şi campania lui împotriva Indiei, s-a născut tot din dorinţa de a repeta ceea ce făcuse în tradiţia Olimpului grecesc Bachus şi Hercules. La aproximativ 32 de ani, Alexandru Macedon a fost atins de friguri şi a murit în delir după 11 zile de chin. Era anul 323 î.Cr.

Influenţa imperiului grecesc asupra Israelului a fost adîncă şi de durată. Filozofia grecească n-a făcut casa prea bună cu religia evreilor, dar ocupanţii s-au impus prin forţa armată şi viclenia distracţiilor. Rezultatul influenţei greceşti a fost o slăbire a moralei şi o provocare la adresa ataşamentului evreilor faţă de Dumnezeu.

Împăratul grec Antioh Epifaniu a atins culmea represaliilor atunci cînd a intrat călare în Templu şi a oferit pe altar carne de porc (animal necurat în religia evreilor). El a omorît preoţii şi a încercat o grecizare forţată a evreilor. Prin ceea ce a făcut, Antioh a intrat în istorie ca un precursor al lui Anticrist. (La el face aluzie Domnul Isus în Matei 24:15). Obrăznicia cuceritorilor greci a trezit însă spiritul naţionalist în evrei şi sub conducerea Macabeilor, ei s-au revoltat şi şi-au dobîndit libertatea. Această scurtă perioadă de libertate s-a sfîrşit însă repede. Din cauza frămîntăriior interne şi a luptelor fraticide, Israelul a slăbit treptat şi a căzut sub stăpînirea maşinii de război romane. Venise vremea ultimului imperiu din visul lui Nabucadneţar şi din vedeniile lui Daniel.

Imperiul Roman. În vedeniile lui, Daniel nu a găsit nici o asemănare suficient de şocantă pentru a ilustra ceva din caracterul acestei puteri mondiale. Profetul scrie: „Era o a patra fiară, nespus de grozavă de înspăimîntătoare şi puternică" (Daniel 7:7). Nimic n-a putut să stea împotriva acestei uriaşe forţe de invazie romană care „avea nişte dinţi mari de fier, mînca, sfărîmă, şi călca în picioare ce mai rămînea"

Roma şi-a început cuceririle în anul 241 î.Cr., odată cu invadarea Siciliei. Sub tălpile Legiunilor ei au căzut apoi Europa, Asia Mică, Orientul Mijlociu şi coasta de nord a Africii, astfel că întreaga Mediterană devenise un lac al Imperiului...

În timp ce alte imperii au durat o perioadă măsurată în zeci sau sute de ani, puterea Romei a instaurat un Imperiu care a dăinuit mai bine de l.500 de ani. Chiar dacă ramura de apus a Imperiului a căzut cam pe la anul 500 d.Cr., Imperiul Bizantin a continuat pînă în 1453 d.Cr. De departe, Imperiul roman a fost cel mai mare dintre imperiile lumii.

Din cele patru puteri mondiale anunţate de Dumnezeu prin visul lui Nebucadneţar şi prin vedeniile lui Daniel, Imperiul roman este important într-un mod aparte:

(1) el va fi cea din urmă formă de stăpînire omenească asupra pămîntului şi

(2) el va fi imperiul în care va lovi Cristos la cea de a doua Sa venire. Asupra acestui imperiu se merită să aruncăm o privire mai atentă şi să căutăm să identificăm fragmentele de informaţii pe care ni le pune la dispoziţie textul profetic.

Caracteristicile profetice ale imperiului fiarei.

a) Este un imperiu segmentat în două secţiuni distincte. Textul din Dan. 2:33 ne spune că în prima lui parte de existentă („picioare"), imperiul este unitar şi are tăria fierului, în timp ce în cea de a doua parte a existenţei lui (de la fluierele picioarelor în jos) imperiul se înfăţişează sub forma unei imposibile unităţi între fierul şi lutul amestecate împreună. Într-adevăr, imperiul fiarei a patra a debutat sub numele de Imperiu al Romei şi a supus sub tălpile invincibilelor ei legiuni toată suflarea lumii. Romanii au cucerit prin forţă şi au dominat prin teroare. Fără a fi vreodată cucerit (!!!), acest imperiu al Romei a căzut într-un fel de „leşin", dispărînd temporar de pe scena istoriei. El s-a dat la o parte ca să facă loc pentru „vremea Bisericii". (Noi trăim acum în vremea sfîrşitului şi putem vedea cum imperiul Romei se reface, ca formă şi ca alcătuire, sub numele de „Confederaţia Europeană" sau „Piaţa Comună" sau „Comunitatea Europeană". Există astăzi chiar şi un „Parlament European" ca un mugure al unei visate conduceri unice.) În cea de a doua sa fază, Imperiul Romei sau Imperiul Fiarei, nu va mai fi unitar, ci fragmentat în zece unităţi distincte de guvernămînt simbolizate de cele zece coarne ale fiarei (Daniel 7:7-8; Apoc.13:l). Faptul că imperiul fiarei a patra se reface, este semnul că vremea Bisericii este pe sfîrşite şi că Dumnezeu este gata să reia firul profeţiilor lui Daniel. În ordine cronologică urmează ca, după plecarea Bisericii, în imperiu să apară „Omul fărădelegii, Fiul pierzării, Nelegiuitul" (2 Tesal. 2:3-12; 1 Ioan 2:18; Apoc. 13:3-8), micul corn din vedenia lui Daniel 7:8, Anticristul, "domnul care va veni" (Daniel 9:26). El va face semne mari şi minuni, va intra în Templul din Ierusalim şi se va da drept Dumnezeu, va face război cu sfinţii şi-i va birui, dar va fi nimicit de „piatra desprinsă fără ajutorul vreunei mîini omeneşti" (Daniel 2:34-35). Acest Anticrist va fi nimicit de suflarea Domnului Isus care-l va prăpădi la arătarea venirii Sale (2 Tesaloniceni 3:8). Dumnezeu va da apoi împărăţia în mîinile Fiului Omului care va veni pe norii cerului (Daniel 7:13-14; 1 Corint. 15:24-27; Ps. 2).

b) Este un imperiu care va avea o putere înfricoşător de mare. Grozăvia acestui imperiu nu şi-a găsit echivalent în nici o creatură de pe faţa pămîntului. Textele profetice îl numesc pur şi simplu „FIARA". Impresia pe care a lăsat-o asupra lui Daniel a fost una „nespus de grozavă de înspămîntătoare şi de puternică". „Avea dinţi mari de fier şi mînca, sfărîmă şi călca în picioare ce mai rămînea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte" (Daniel 7:7) Astăzi oamenii au descoperit energia atomică şi armele moderne de distrugere îngrozesc pe toţi locuitorii pămîntului. Puterea de dominare a Fiarei se va sprijini şi pe ameninţarea cu războiul atomic.

c) Este un imperiu în care totul şi toţi se vor afla sub controlul celui aflat la putere. Apocalipsa ne spune că fără asentimentul Fiarei „nimeni nu va putea să vîndă sau să cumpere" (Apoc.13:15-18). Mult timp această profeţie a părut greu de crezut, dar acum, de cînd au apărut calculatoarele electronice, computerele şi credit-cardurile cu coduri numerice, toată lumea ştie că acesta este drumul pe care se îndreaptă societatea de mîine.

d) Este un imperiu cu o închinare impusă. Forme de închinare impusă au mai existat şi în alte timpuri, dar ceea ce se va întîmpla în timpul domniei Fiarei va întrece orice închipuire. O a doua personalitate, la fel de dezumanizată (şi numită din acest motiv: „o a doua fiară", va îndemna tot pămîntul să cadă în admiraţia Fiarei celei mari:

„Ea lucra cu toată puterea fiarei dinaintea ei (aceiaşi putere satanică deci) şi făcea ca pămîntul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintîi, a cărei rană fusese vindecată...  Ea a zis locuitorilor pămîntului să facă o icoană fiarei, care avea rană de sabie şi trăia. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorîţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei" (Apocalipsa 13:12-15).

e) este primul şi singurul imperiu care, crezînd în Dumnezeu, se va ridica declarat împotriva Lui. Forme de împotrivire faţă de Dumnezeu au existat întodeauna, dar de obicei oamenii aceia erau sau agnostici sau atei sau idolatri. Fiara care va conduce imperiul roman restaurat, va fi pe faţă Anti-Dumnezeu, Anti-Cristos. Diavolul însuşi o va însufleţi după încercarea de atentat sugerată de „rana de moarte care fusese vindecată" (Apoc. 13:12) şi îi va transmite împotrivirea lui faţă de Stăpînul universului care l-a făcut „să-şi piardă vrednicia" şi să devină „Satanah" (Împotrivitorul).

Fiara „va intra în Templul lui Dumnezeu, dîndu-se drept Dumnezeu" (2 Tesal. 2:4).

„El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea înalt, şi se va încumeta să schimbe vremile şi legea; şi sfinţiilor fi daţi în mîinile lui timp de o vreme, două vremi şi jumătate de vreme" (Daniel 7:25).

„Împăratul va face ce va dori; se va înălţa mai pe sus de toţi dumnezeii şi va spune lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi va propăşi pînă va trece mînia, căci ce este hotărît se va împlini. Nu va ţine seama nici de dumnezeii părinţilor săi, nici de dorinţa femeilor; cu un cuvînt, nu va ţinea seama de nici un dumnezeu, ci se va slăvi pe sine mai pe sus de toţi". (Daniel 11:36-37)

Despre acest imperiu al Anticristului găsim o relatare mult mai amănunţită în cartea Apocalipsei. Pentru studiul de faţă este bine să ne oprim aici şi să ne amintim că această ultimă formă de guvernămînt al oamenilor, mai rea şi mai perversă decît toate celelalte, va fi pedepsită nu prin intervenţia vreunei alte structuri sociale, ci prin însăşi intervenţia lui Dumnezeu, care în persoana lui Cristos („piatra desprinsă fără ajutorul vreunei mîini omeneşti"- Daniel 2:34) se va năpusti asupra chipului văzut de Nebucadneţar, punînd capăt vremii neamurilor, şi întemeind o nouă împărăţie, care va fi dată „poporului sfinţilor Celui Prea înalt" (Daniel 7:27).

„M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerului a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel îmbătrînit de zile şi a fost adus înaintea Lui. I S-a dat stăpînire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-i slujească toate popoarele, neamurile, şi oameni de toate limbile. Stăpînirea Lui este o stăpînire veşnică, şi nu va trece nicidecum, şi împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată" (Daniel 17:13-14).

Fără să stăruim prea mult la analizarea visului lui Nebucadneţar, este bine totuşi să subliniem două concluzii care ne afectează pe noi, cei de astăzi:

(1). Sfîrşitul epocii noastre nu se va produce în urma unei îmbunătăţiri treptate care să culmineze cu venirea împărăţiei cerurilor, ci se va împlini printr-un moment de criză, de prăbuşire şi de catastrofă neaşteptată. În vedenia lui Nebucadneţar, peste degetele de fier şi lut se prăbuşeşte „piatra, deslipită fără ajutorul vreunei mîini" (arătată în cap.7 a fi Cristos în împărăţia lui Mesianică) şi face bucăţi întreg Chipul, transformîndu-l într-o pleavă luată de vînt şi împrăştiată fără urmă (cap.2:34-35, 43-45).

Iată ce scrie William Newall în această privinţă: „Toate visările moderne despre un Mileniu înainte de venirea lui Cristos sînt erezii născute dintr-o necugetată încredere în bunătatea oamenilor sau, şi mai grav, din înşelare Satanică. „Cînd vor zice: „Pace şi linişte!" atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată, şi nu va fi chip de scăpare" (1 Tesal.5:3). Cristos va face război cu lumea actuală şi va spulbera puterile lumii transformîndu-le în pleavă purtată de vînt".

(2). Sfîrşitul vremurilor noastre este acum aproape. Cele două picioare ale Chipului din visul lui Nebucadneţar sînt o reprezentare fidelă a istoriei. După cîte ştim, imperiul roman s-a rupt în doua ramuri - Imperiul de Răsărit şi Imperiul de Apus. Despărţirea s-a produs în anul 395 d.Cr. Fără să riscăm prea mult, noi credem că ne aflăm astăzi în perioada descrisă de imaginea celor zece degete ale picioarelor Chipului din vis. Trăim astăzi o renaştere a Imperiului roman pe teritoriul cunoscut din Europa. Slăbiciunea fierului amestecat cu lutul, defineşte cum nu se poate mai bine, lipsa de coeziune care există sub masca unităţii europene. „Legăturile omeneşti" de care vorbea Daniel există: căsătorii peste graniţe, călătorii fără paşapoarte, investiţii multinaţionale, libertatea companilor de a prelua contracte în alte ţări, planul de a avea în curînd o monedă comună unică, etc. Totuşi, dominarea Europei de astăzi asupra lumii nu va mai avea forţa şi tăria Imperiului de altădată. Dominarea militară va fi înlocuită cu dominarea economică şi politică. Şubrezenia părţilor componente îi va determina pe cei din noua Europă Unită să-l accepte ca unic conducător pe Anticrist. Cu soluţiile propuse de el, lumea va părea că iese din impas, dar... pacea adevărată nu va fi aşezată decît de venirea Domnului Păcii. Va mai fi un groaznic război mondial: Armaghedonul, sau „ultimul război dinaintea păcii".

            CELE 70 DE SĂPTĂMÎNI

Vedenia din cel de al 9-lea capitol al cărţii lui Daniel este o profeţie privitoare la Israel şi la evenimentele cheie prin care va trece acest popor „de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, pînă la Unsul (Mesia), Cîrmuitorul" (Dan. 9:25).

Această perioadă cuprinde istoria din „vremea neamurilor", pînă cînd Dumnezeu se va arăta şi va reaşeza Israelul în prerogativele Mesianice („toate neamurile vor fi binecuvîntate în sămînţa ta" - Gen 22:18).

Iată cuprinsul profeţiei:.

(a) În versetele 24-27 i se spune lui Daniel că: „70 de săptămîni au fost hotărîte asupra poporului său". Aceste 70 de săptămîni (sau septade, deoarece în limba folosită grupa de 7 nu are neapărat semnificaţia de săptămînă) sînt împărţite în două grupe, după cum urmează: primele 69 de săptămîni şi săptămîna a-70-a.

De la darea poruncii pentru rezidirea Ierusalimului" şi pînă în ziua cînd Mesia va fi „stîrpit” au fost hotărîte şapte săptămîni şi şase zeci şi două de săptămîni". Făcînd socotelile ajungem la 69x7=483 de ani de la decret şi pînă la moartea lui Mesia. Rămîne încă o a 70-a săptămînă de ani, rezervaţi pentru vremea sfîrşitului, cînd un „domn al unui popor care va veni" va face un legămînt trainic cu Israelul, dar la mijlocul acestei săptămîni va călca legămîntul şi, intrînd în Templu, se va da drept Dumnezeu.

Pentru a înţelege profeţia trebuie să stabilim data la care s-a dat decretul pentru rezidirea Ierusalimului. Trecînd peste cele trei decrete amintite de Ezra în cartea sa şi care au lăsat Ierusalimul cu zidurile încă neridicate, ajungem la porunca dată de Artaxerxe ca urmare a cerem făcute de Neemia: „trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, CA S-O ZIDESC DIN NOU" (Neemia 2:5). Data acestui decret ne este dată la începutul cărţii: „În luna Nisan a anului al douăzecelea al împăratului Artarxerxe" sau în luna Nisan 445 î.Cr.

După obiceiul evreiesc, atunci cînd nu ni se precizează ziua din lună este vorba de cea dintîi zi a ei. Făcînd transformările corespunzătoare calendarului Iulian, Sir Robert Anderson în colaborare cu „Astronomer Royal" au ajuns la concluzia că această dată a fost 14 Martie 445 î.Cr. În socotelile profetice vorbeşte în anii luni-solari de cîte 360 de zile (vezi toate socotelile lui Ioan în cartea Apocalipsei) şi dacă facem socotelile de rigoare ajungem exact la ziua în care a intrat Domnul Isus în Ierusalim. Nu se poate să nu fii şocat de precizia cu care s-au împlinit prezicerile lui Daniel. Cu pasiunea lui pentru amănunte, Evanghelistul Luca ne spune că aceste lucruri se întîmplau „în cel de al cincisprezecelea an al domniei lui Tiberiu Cezar" (Luca 3:1). Ştiind că Tiberiu şi-a început domnia la 19 August anul 14 d.Cr. ajungem cu socoteala la anul 29 d.Cr. sau exact 483 de ani de la porunca pentru rezidirea Ierusalimului.

Cine a citit Evangheliile ştie că Domnul Isus s-a retras într-un fel de obscuritate deliberată după ce a fost refuzat de mai marii evreilor aşteptînd ceea ce El numea „Ceasul" care-i fusese hotărît. Era vorba de ceasul profetic al împlinirilor Mesianice (Ioan 2:4; 7:8; 8:20).

„Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice?... Tată, izbăveşte-Mă din CEASUL acesta?... Dar tocmai pentru

 aceasta am venit pînă la CEASUL acesta!" (Ioan 12:27).